Arafat dă în judecată RTV pentru informațiile despre amenajarea biroului său. RTV respinge acuzația

Arafat dă în judecată RTV pentru informațiile despre amenajarea biroului său. RTV respinge acuzația
Publicat: 02/04/2013, 07:40
Actualizat: 31/07/2014, 15:19

Secretarul de stat Raed Arafat dă în judecată postul RTV, pe care îl acuză de grave prejudicii aduse numelui și imaginii sale prin difuzarea unor informații eronate despre achiziționarea mobilierului din biroul său, reprezentanții televiziunii respingând acuzațiile si susținând că au procedat corect

Raed Arafat a declarat luni că a început procedurile de acționare în justiție a postului RTV și a unei jurnaliste, după ce în emisiunile televiziunii au fost difuzate informații eronate despre mobilierul și parchetul masiv „de lux” din biroul său de la Ministerul Sănătății, informații prin care a fost adus „un grav prejudiciu” numelui și imaginii sale”.

Secretarul de stat acuză postul de televiziune de lipsă de profesionalism, întrucât a difuzat și a dezbătut aceste informații eronate fără a lua legatură cu el pentru a prezenta un punct de vedere.

În ceea ce privește informația potrivit căreia în biroul său de la Ministerul Sănătății ar fi parchetul masiv „de lux”, Raed Arafat a spus că acesta există în birou „din vremea fostului ministru și secretar al CC-PCR Emil Bobu, când clădirea în care funcționează Ministerul Sănătății a servit ca sediu al fostului Comitet Central al PCR”.

Raed Arafat a precizat că modificările aduse acum au fost „de înlăturare a unei mochete vechi și de lăcuire a parchetului existent deja sub mochetă”.

În cazul informațiilor privind mobilierul din biroul său de la Ministerul Sănătății, Raed Arafat a spus că este același mobilier de când a preluat biroul, cu ani în urmă, o parte din acesta fiind achiziționat de el în 2009.

„Am înlocuit un număr de zece scaune vechi cu opt scaune noi, două fotolii simple și o măsuță, pentru care anexez factura și chitanța prin care se dovedește că plata s-a efectuat de pe cardul bancar personal. Am achiziționat un număr polițe, un covor 2×3 metri, corpuri simple de iluminat, un televizor, un suport de perete pentru televizor și două ferestre de tip termopan, pentru care am achitat integral sumele în baza facturilor emise în numele meu, în conformitate cu desfășurătorul anexat”, a precizat Raed Arafat.

Secretarul de stat a mai spus că tot din fonduri personale a achiziționat jaluzele verticale pentru secretariat, precum și pentru Centrul Operativ, „având în vedere că aceste articole nu se pot achiziționa conform legii, la momentul actual, de către Ministerul Sănătății”.

Contactați de MEDIAFAX, reprezentanții RTV au precizat că, duminică seară, jurnalistul Dana Nistoroiu, chemată să discute despre situația lui Eugen Nicolăescu și a
controversei privind mobilierul primit prin sponsorizare pentru cabinetul său ministerial, a lansat acuzații similare și împotriva secretarului de stat Raed Arafat.

Redacția RTV susține că subiectul legat de medicul Arafat nu se afla pe desfășurător, motiv pentru care echipa emisiunii a făcut „o documentare de câteva minute”, descoperind că „aceste acuzații nu erau noi, fiind preluate de presa centrală, incluisv cu reacția doctorului Arafat”.

Conform sursei citate, emisiunea s-a încheiat înainte ca medicul Raed Arafat să poată fi contactat, iar realizatorul Simona Gheorghe a avut ulterior o discuție telefonică cu acesta. Reprezentanții RTV susțin că Raed Arafat a refuzat să-și mai prezinte punctul de vedere, iar redacția a difuzat o știre în care prelua poziția exprimată de acesta în presa centrală, alături de acuzațiile jurnalistei, apreciind că astfel a informat echilibrat publicul.

În 21 martie, ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a fost acuzat în leghătură cu modul în care a fost mobilată o sală de protocol a ministerului, el explicând presei că mobilierul a fost oferit ca sponsorizare de un prieten care deține un spital privat, fiind vorba despre „o chestie strict personală”, care nu îl obligă cu nimic.

Demnitarul le-a mai spus jurnaliștilor că îl cunoaște de foarte mulți ani pe cel care a oferit mobilierul, respectiv „o masă, niște scaune”

„Este un om pe care îl cunosc de foarte mulți ani și i-am spus: am această sală, am și eu nevoie să primesc delegații străine. A zis: nicio problemă, ce-ți trebuie? O masă și niște scaune”, a relatat Nicolăescu.

Întrebat dacă sponsorizarea în cauză îl obligă cu ceva, ministrul a spus că nu. „Nu. Dimpotrivă, prietenia veche”, a răspuns ministrul.

Cu același prilej, Nicolăescu a ținut să precizeze că sponsorul mobilierului nu are contracte cu casa de asigurări și nici cu Ministerul Sănătății.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Valul de căldură continuă! Zeci de județe în alertă, temperaturile ating cote alarmante
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
În concediu cu mașina prin Europa, în vara anului 1914